Vulpea lui Akira

Vulpea lui Akira e un fermecător roman-puzzle, impregnat de nostalgie ca o pictură de Chagall. În el trăiește cu intensitate Timișoara copilăriei și adolescenței autorului, centrată pe casa Secession în care-a locuit, oraș în care comunismul epocii n-a reușit să oblitereze oamenii și obiectele unei mult mai vechi tradiții culturale. Avem în povestirile care se succed o atmosferă densă și misterioasă, plină de lucruri vechi și prețioase, de personaje în continuă levitație emoțională, între care cele feminine sunt strălucitoare ca niște păsări exotice. Un strat cultural subtil aduce în lumea reală inserturi de o naturalețe paradoxală: în acțiune intervin adesea eroii autorului, Vivaldi, Beethoven, Michelangelo Antonioni, Márquez, Cortázar, Akira Kurosawa sau Vargas Llosa, care se apleacă peste umărul scriitorului cu familiaritate, dialogând cu el despre viață și destin.
Romanul se topește în lumina funambulescă a evocărilor, mereu același și totuși mereu altul la fiecare pagină, spre plăcerea adevăraților iubitori de literatură." Mircea Cărtărescu

Ne aflam de mai mult de trei ore în labirint. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că dincolo de vitrinele care se vedeau la intrare se afla un spațiu atât de mare. Cred că ocupa mai bine de o jumătate din suprafața întregii piețe. După cele trei ore de rătăcire în care ne-am amuzat, ne-am alergat, ne-am dat pupici prin geam lipindu-ne nasurile și buzele de suprafața sticlei care ne despărțea, pentru a ne reîntâlni după aceea din teama de a nu ne pierde unul de celălalt, am obosit și ne-am așezat pe podea. Nu mai trecea nimeni pe lângă noi, nu mai vedeam pe nimeni prin geamuri.
– Beatrice, tu ești de-ai casei, ai mai fost în labirint, nu-i așa? Tu știi să ieși, da?
Ea m-a privit clipind des, încurcată.
– Beatrice, o să ieșim, da?
– Nu știu cum se iese. N-am mai fost aici niciodată.

Ioan Mihai Cochinescu (16 aprilie 1951, Timișoara) este scriitor, eseist, estetician, profesor de pian, jurnalist, realizator TV și doctor în muzică-estetică al Universității Naționale de Muzică din București. Încă din adolescență scrie proze scurte în revista Argeș și realizează filme artistice și documentare de scurtmetraj. Filmul său Când oamenii se joacă este premiat pentru scenariu și regie la București (1969), iar la Hiroșima, Japonia (1975), obține Marele Premiu și Medalia de Aur. Cochinescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1993), al Asociației Artiștilor Fotografi din România (1982) și al PEN Club România (2019). Interzis de cenzura în toamna anului 1989, romanul său Ambasadorul (Editura Cartea Românească) apare în 1991 și este distins ulterior cu Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Liviu Rebreanu. Publică romanul Rock & Depeche. Filmul unui roman (Editura LiberArt, 1993), apoi prozele scurte din anii ’80: Visul de iarnă al Isabellei și Insula (Editura RAO, 1996), volumele de eseuri Tratatul de Caligrafie, Tratatul de Alchimie (Editura Libertas, 2006) și Tratatul despre sublim (Editura Libertas, 2007), monografia-album Vivaldi în Veneția (Editura LiberArt, 2009) și cărțile pentru copii: Micul venețian. Antonio Vivaldi (Editura Didactica Publishing House, 2014) și Oul care zboară. Constantin Brâncuși
(Editura Didactica Publishing House, 2015), ambele în colaborare cu artista vizuală Sidonia Călin.