Un stol de grauri

„Premiul Nobel pentru Fizică acordat lui Giorgio Parisi răsplătește munca unui savant extraordinar și confirmă nivelul de excepție al școlii de fizică teoretică din Italia." - Carlo Rovelli

„Realizarea cea mai importantă a unei vieți de cercetător poate apărea complet întâmplător: dai peste ea pe drumul pe care porniseși în cu totul altă direcție." De la anii studenției la Institutul de Fizică din Roma la Premiul Nobel — încununarea a 50 de ani de activitate neobosită —, de la studiile de pionierat asupra particulelor la interesul față de fenomene enigmatice precum tranzițiile de fază, „sticlele de spin" și zborul stolurilor de grauri, de la reflecțiile asupra felului în care iau naștere ideile la cele privind însemnătatea științei în societatea noastră, cartea de față constituie o călătorie în mintea strălucită a unui fizician care a încercat să afle care sunt regulile sistemelor complexe, fiindcă cele simple i s-au părut mereu puțin plictisitoare.

„Ideile funcționează adesea ca un bumerang: pleacă într-o direcție și ajung în altă parte. Dacă se obțin rezultate interesante și neașteptate, aplicațiile pot apărea în domenii cu totul neprevăzute." – Giorgio Parisi

„I se decernează premiul lui Giorgio Parisi — pentru contribuția sa majoră la înțelegerea sistemelor fizice complexe și pentru descoperirea interacțiunii dintre dezordine și fluctuații în sistemele fizice, de la nivel microscopic la nivel planetar." - Din discursul Academiei Regale Suedeze pentru Științe la acordarea Premiului Nobel pentru fizică pe anul 2021

Giorgio Parisi este un fizician teoretician și profesor universitar italian, specializat în fizica statistică și în teoria câmpurilor.
Născut la Roma, a absolvit în 1970 Facultatea de Fizică din cadrul Universității La Sapienza, cu o teză despre bosonul Higgs, sub îndrumarea lui Nicola Cabibbo.
A fost cercetător la Consiglio Nazionale delle Ricerche și la Institutul Național de Fizică Nucleară (INFN).
A predat la Columbia University, la Institut des Hautes Études Scientifiques și la École Normale Supérieure din Paris.
Din 1981 a fost profesor conferențiar de fizică teoretică la Universitatea Tor Vergata, apoi, începând cu 1992, a ocupat aceeași funcție la Universitatea La Sapienza, unde a predat diverse discipline: fizică teoretică, mecanică cuantică, fizică statistică, probabilitate.
De-a lungul carierei sale, a studiat particulele elementare, dinamica fluidelor, mecanica statistică, precum și supercomputerele și sistemele fizice complexe, cum ar fi rețelele
neuronale.
Cercetările sale i-au adus numeroase distincții internaționale, printre care Premiul Wolf pentru Fizică și Premiul Nobel pentru Fizică 2021 (alături de savanții Syukuro Manabe și Klaus Hasselmann).