Sumar coș
Nu aveți produse în coș
TOTAL
Lei
Citește sample

Spune-mi adevărul despre iubire

13 povestiri din cabinetul terapeutului
Autor:
Editura:
An apariție:
2023
ISBN:
9786064020130
Venim pe lume programați pentru iubire.
mai mult
Format:
ebook
Tip protecție DRM:
MyBookMag
Nr. pag. carte tipărită:
264
Limba:
Română
Fiecare dintre noi, deși nu a crescut neapărat cu doi părinți, are o structură internă profundă bazată pe ideea de legătură intimă. Prin studiile de caz prezentate în această carte, bazate pe experiența clinică acumulată în peste 35 de ani de practică a psihoterapiei de cuplu, Susanna Abse încearcă să clarifice unele dintre temele universale și eternele dileme cu care ne confruntăm în relații, acele lucruri care leagă cuplurile, dar care, mult prea des, le și despart. Fiecare capitol spune o poveste care reprezintă probleme și tipare de comportament pe care autoarea le-a văzut în diferite forme în cabinet și oferă adevăruri despre nevoia umană de celălalt, despre realitatea vulnerabilității noastre, despre inevitabilitatea dependenței și despre teama de ea. Și despre transformarea relațiilor, prin înțelegerea mai profundă, mai bogată, mai nuanțată, a noastră și a celuilalt.

Susanna Abse este psihoterapeut de orientare psihanalitică și practică terapie individuală, de familie și cuplu de peste 35 de ani. A condus The British Psychoanalytic Council și face parte din Tavistock Institute for Medical Psychology. A scris numeroase lucrări despre terapia de cuplu și relațiile din familie.


Aproape toate relațiile de dragoste intimă au atribute ale copilăriei: folosim cuvinte de alint unii cu alții și ne cuibărim unul lângă altul, ne mângâiem și ne jucăm. Chiar dragostea fizică oferă ocazia pentru mângâieri și supt și gâdilat și explorări într-un mod pe care viața adultă în general nu îl oferă. Recent, pe o plajă din Grecia, am urmărit cum partenerii dintr-un cuplu băgau fire de iarbă unul în nasul celuilalt – testând cât timp putea suporta fiecare. Izbucnind în râs, am observat cât de îndrăgostiți erau și cât de mult îi lega caracterul lor copilăros.
Susanna Abse



Din experiență, știu că o aventură poate fi uneori un catalizator pentru ceva mult mai satisfăcător, mai ales când într-o relație s-a evitat orice conflict, ducând la ceva plictisitor și lipsit de viață. În relațiile lipsite de conflicte, adesea nu există deloc sex, dar descoperirea unei aventuri poate declanșa dorința și dintr-odată partenerii fac dragoste cu pasiune. De ce oare se întâmplă așa? O parte a explicației constă în faptul că acum, cu cărțile pe masă, dispare orice siguranță în privința viitorului și sexul devine o modalitate prin care partenerii își oferă reciproc asigurări, restabilesc iluzia unui sentiment de siguranță. Dar am observat și că o aventură îi poate face pe partenerii dintr-un cuplu să se vadă diferit; să fii dintr-odată separat și dorit de altcineva poate aduce un nou entuziasm și o nouă dorință.
Susanna Abse
Închide preview