Sumar coș
Nu aveți produse în coș
TOTAL
Lei
Citește sample

Pacienți narcisici, terapeuți începători

Conceptualizare, tratament și gestionarea contratransferului
Editura:
An apariție:
2019
ISBN:
9786064019110
Dobândirea unui grad mai mare de confort în viața internă proprie și înțelegerea ei determină creșterea personală și profesională și ne face terapeuți mai buni. Ce am putea să ne dorim mai mult?
mai mult
Format:
ebook
Tip protecție DRM:
MyBookMag
Nr. pag. carte tipărită:
224
Limba:
Română
Cum devenim terapeuți buni? Răspunsul pe care ni-l dau autorii acestui volum pare destul de simplu – învățând din experiența psihoterapiilor pe care le conducem. După prezentarea principiilor psihodinamice de bază ale patologiei narcisice, autorii prezintă studii de caz bazate pe psihoterapii care au avut drept țintă principală patologia narcisică și discută modul în care tratamentul este influențat în modalități productive terapeutic de către sentimentele și reacțiile de contratransfer. Recunoscând și înțelegând patologia narcisică și reacțiile pe care aceasta le generează, terapeuții pot deveni mai capabili să tolereze, să înțeleagă și să intervină în cazul acestor pacienți care de obicei sunt considerați destul de dificili și frustranți Așa cum pacienților narcisici le este greu să trăiască cu ei înșiși, la fel le este și terapeuților începători, cărora li se cere să îi trateze.

Steven K. Huprich este profesor de psihologie la University of Detroit Mercy și a predat la Wichita State University, University of Kansas School of Medicine, Michigan University și Baylor University. A fost premiat în 2013 de Asociația Americană de Psihologie pentru excelență în studierea personalității. A publicat numeroase articole și cărți despre tulburările de personalitate.

Nu devenim terapeuți buni fără a avea mai întâi experiența a ce înseamnă să conducem o psihoterapie, să ne aflăm în aceeași cameră cu pacienții noștri și să reflectăm asupra a ceea ce am făcut bine și la lucrurile pe care nu le-am făcut chiar așa de bine. Este nevoie timp, energie, răbdare și har să înveți să asculți și să fii alături de pacienții tăi în travaliul lor. E nevoie, de asemenea, de ceva muncă să înveți cum să tolerezi disconfortul în tine însuți și în pacienți.
– Steven K. Huprich


Cei mai mulți terapeuți începători învață, de asemenea, că trebuie să-și schimbe ideile preconcepute despre ce este terapia, pentru a le adecva la experiența lor legată de ce anume funcționează cu pacienții cu patologie narcisică. Este destul de comună incongruența dintre experiența din cabinetul de terapie și reprezentările interne proprii privind psihoterapia și adesea este dificil de recunoscut și de acceptat total de către terapeuții începători. Prea adesea, terapeuții începători doresc să se agațe cu tenacitate de ceea ce au citit și li s-a spus despre terapie; totuși, li se demonstrează iar și iar că ceea ce aduce pacientul în cabinet nu se potrivește întocmai cu acea reprezentare.
– Steven K. Huprich

Cuprins
1. Observații introductive - Steven K. Huprich
2. Tulburarea de personalitate narcisică - Eamonn Arble, Chelsea R. Dean, Anatol Tolchinsky,Steven K. Huprich
3. Cazul domnului Garcia - Courtney E. Fons
4. Cazul domnului Miller - J. Robert Parker
5. Cazul domnului Schultz - Laszlo A. Erdodi
6. Cazul domnului Edwards - Scott R. Brown
7. Observații de încheiere - Steven K. Huprich
Închide preview