Sumar coș
Nu aveți produse în coș
TOTAL
Lei
Citește sample

Ecuația lui Dumnezeu

În căutarea unei teorii a tuturor lucrurilor
Autor:
Editura:
An apariție:
2022
ISBN:
9786064016317
BESTSELLER NEW YORK TIMES
mai mult
Format:
ebook
Tip protecție DRM:
MyBookMag
Nr. pag. carte tipărită:
208
Limba:
Română
De la autorul bestsellerurilor Viitorul minții umane și Viitorul omenirii

În căutarea unei teorii a tuturor lucrurilor

Epopeea celei mai mari aventuri științifice — Sfântul Graal al fizicii, care ar putea să explice crearea universului

Când a descoperit legea gravitației, Newton a unificat regulile care guvernează cerurile și Pământul; de-atunci, fizicienii au tot așezat noi forțe în teorii tot mai cuprinzătoare. Însă provocarea supremă este realizarea unei sinteze monumentale a teoriei relativității și teoriei cuantice. Ar fi realizarea de căpătâi a științei, o fuziune profundă a tuturor forțelor naturii într-o singură ecuație minunată, care să descifreze cele mai profunde mistere ale științei: Ce s-a întâmplat înainte de Big Bang? Ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Există alte universuri și dimensiuni? Este posibilă călătoria în timp? De ce ne aflăm aici? Înconjurată de controverse aprinse, miza este nici mai mult, nici mai puțin decât concepția noastră despre univers.

„Fascinant (…) Măiestria lui Kaku de a transpune concepte complexe într-un limbaj accesibil transformă cartea într-o revelație intelectuală." – Publishers Weekly

„Dacă există cineva care să poată descâlci matematica și fizica ezoterice ale teoriei corzilor, acela este Kaku. Și exact asta și face în această cărticică minunată: explică în termeni simpli și clari progresele conceptuale, fundăturile și întrebările rămase fără răspuns în căutarea unei mari teorii unificate a tuturor lucrurilor." – Wallstreet Journal

„Michio Kaku scrie despre știință într-un limbaj curat și concis (…) O poveste limpede și antrenantă despre o aventură științifică dificilă." – Smith Sonia Magazine

„Avizată și accesibilă." – Nature

„O relatare de specialist despre căutarea «Sfântului Graal» al fizicii (…) O lucrare importantă." – Kirkus Reviews

Michio Kaku este profesor de fizică teoretică la City University din New York și coautor al teoriei corzilor. Este corespondent științific pentru CBS This Morning și prezentator al unui mare număr de emisiuni TV de știință. Totodată, Kaku este gazda a două programe de radio extrem de apreciate: Science Fantastic, difuzat săptămânal la peste 100 de posturi americane și, de asemenea, online în întreaga lume; și Exploration, în care vorbește despre știință, tehnologie, politică și mediu și poate fi ascultat și online.
La Editura Trei au mai apărut Fizica imposibilului, Fizica viitorului, Lumi paralele, Viitorul minții umane și Viitorul omenirii.
Închide preview